Description
Pentru a deveni preoți-pastori în bisericile protestante din România, biserici fondatoare ale ITP (sau în alte biserici din afara României aflate într-o relație confesională sau administrativă cu acestea) studenții trebuie să finalizeze cu succes atât un program de teologie protestantă pastorală de licență, cât și un program de masterat de teologie protestantă pastorală aplicată. În acest sens, programul de studii de masterat profesional de teologie protestantă pastorală aplicată are în vedere candidați cu un scop foarte specific, în primul rând cei care au parcurs deja programul de studiu de licență în teologie protestantă pastorală. Finalitatea studiilor în cadrul bisericilor presupune implicarea într-o mare măsură a viitorilor angajatori încă de la stadiul de admitere la program.
Din punct de vedere juridic, admiterea la studii universitare de licență sau de masterat urmărește reglementările și metodologiile naționale. Aplicarea este posibilă numai pentru candidații care dispun de o diplomă de licență.
Admiterea se organizează de obicei pe parcursul lunii iulie, iar în cazul în care au rămas locuri neocupate, se organizează o nouă sesiune în septembrie. Locurile disponibile pentru admitere la licență sunt stabilite împreună cu reprezentanții bisericilor fondatoare, pe baza mai multor factori, și în limitele capacității de școlarizare aprobate. Capacitatea aprobată pentru ITP prin hotărârile de guvern este 50 studenți / an.
Anul academic | 2019-2020 | 2020-2021 | 2021-2022 | 2022-2023 | 2023-2024 | 2024-2025 |
---|---|---|---|---|---|---|
Nr. de studenți înmatriculați (MA 1) | 20 | 31 | 23 | 19 | 28 | 13 |
Numărul candidaților înscriși la admitere pentru programul de masterat pentru anii 2020–2024 fluctuează între 13 și 31 de studenți. Numărul relativ redus de studenți înrolați la MA anul 1 în anul 2024-2025, respectiv numărul redus anticipat pentru anul 2025-2026 se explică în primul rând cu numărul redus de studenți care au optat pentru un studiu de licență la ITP din anii pandemiei (2020-2021). Impactul pandemiei pentru studiile la ITP, precum și alți factori privind variația cifrelor la admitere (licență) au fost analizate în detaliu în 2023, inclusiv în cadrul unor ședințe comune cu părțile interesate. Rezultatele acestei analize au fost publicate pe site-ul ITP.
Eficiența politicii de recrutare prin prisma înscrierii absolvenților programului de licență teologie pastorală la programul de masterat arată următoarea imaginea de ansamblu:
Anul universitar | Nr. înscrierilor la MA | Nr. absolvenților Decalaj an = 0 | Rata înscrierilor Decalaj an = 0 | Nr. absolvenților Decalaj an > 0 | Rata înscrierilor Decalaj an > 0 | Rata înscrierilor Total |
---|---|---|---|---|---|---|
2019-2020 | 20 | 14 | 70% | 6 | 30% | 100% |
2020-2021 | 31 | 26 | 84% | 5 | 16% | 100% |
2021-2022 | 23 | 22 | 96% | 1 | 4% | 100% |
2022-2023 | 19 | 15 | 79% | 4 | 21% | 100% |
2023-2024 | 28 | 23 | 82% | 4 | 14% | 96% |
2024-2025 | 13 | 13 | 100% | 0 | 0% | 100% |
Media | 85% | 14% | 99% |
Pe baza datelor statistice se constată următoarele:
- Pentru majoritatea studenților, scenariul tipic este continuarea studiilor de licență în cadrul programului de masterat profesional în anul universitar imediat următor finalizării studiilor de licență (85%).
- Este relativ redus numărul studenților în cazul cărora există un decalaj de 1 an (sau eventual maj mult) de la finalizarea licenței și înscrierea la programul de masterat (14%).
- Rata de înscriere a absolvenților de licență la programul de masterat în general este de 99%.
- Aceste date favorabile se îndatorează faptului că programul de pregătire profesională pentru preot-pastor este conceput ca o unitate care se formează din două etape, studiu de licență și masterat. Cifrele arată atât performanța și succesul programului de licență, cât și angajamentul studenților de a urma această traiectorie de studiu.