Description
Vezi IP 38 (secțiunea Consultări și evaluări) privind diferite tipuri de evaluări și consultări privind îmbunătățirea programelor de studii. După cum am menționat, evaluările se realizează semestrial (evaluări de cursuri și cadre didactice), anual (practica de specialitate), sau periodic (programul de studii). Aceste evaluări au adus mai multe schimbări pe parcursul anilor. De exemplu:
- În primii doi ani după lansarea programului de practică bisericească (2017-2019), prin formularele de evaluare, studenții practicanți (MA anul 2) și-au exprimat opinia potrivit căreia programul de practică era prea încărcat. Astfel, media de sarcini efectuate pe parcursul unui an academic a fost redusă de la 118 de sarcini (media pe student în 2017/2018) la 70 (media pe student în 2022/2023).
- Pe parcursul mai multor ani, feedback-ul primit de la studenți a constatat că structurarea practicii profesionale pe mai multe blocuri într-un singur semestru conducea la o fragmentare a procesului de învățare, întrucât schimbarea locurilor de studiu între locul de practică și universitate afecta aclimatizarea și concentrarea pe studiu. Datorită acestor remarci critice constructive, programul de practică a fost restructurat din anul 2023, astfel încât activitatea de practică să se realizeze într-un singur bloc pe semestru.
- Mentorii participanți în program au observat că realizarea unor sarcini din practica profesională (de exemplu, slujbele cauzale, cum ar fi botezul sau nunta, sau activitatea printre tinerii în biserică) este limitată datorită unor factori practici (incompatibilitatea dintre perioada de practică și evenimentele bisericești). Din această cauză, am inclus în programul de practică profesională perioada de vară între cei doi ani de studii, respectiv două săptămâni flexibile pe parcursul a două semestre, când studenții pot să-și recupereze activitățile în funcție de dinamica locurilor de practică (pentru consultarea mentorilor, vezi > Anexa B1.3_49-2).